Andrei Langa, República Moldova
REÂNTRUPARE
Dimineață, în zori, ești trezit,
tragi peste tine plapuma aruncată
noaptea ca o haină netrebuincioasă.
Reintrarea în trup se petrece încet
sau poate că rapid, depinde de impactul
ce-l ai cu ramurile tremurătoare de afară.
Privești, te joci pe recife de nori,
cu razele rare ale soarelui, răzlețite
de praful zburător al bemolilor.
Verbele vii zboară și ele în jur,
ies din casa hieratică împreună cu tine,
odată cu părinții care pleacă la prașă.
Pășești pe cărări obscure, umede,
calci pe ciulini ascunși printre ierburi
până ți se tumefiază talpa piciorului.
Durere și drum, pași repeziți, urmati
de respirația ritmică provocată de munci,
mâini de fata morgana ce trebăluiesc.
De aici încolo începe orbirea solară,
până vine ora prânzului luat cu părinții
în câmp, la umbra unei boare de vânt.
Ieșirea din trup se face la fel,
întors pe aceleași cărări cunoscute,
ferite de sori, când îmbraci haina nopții.
Atunci afunzi trupul între perine,
proptindu-ți fruntea fragilă de înalturi
și aștepând să intre altă ființă.
REINCORPORACIÓN
De madrugada, al alba, eres despertado
y pones sobre ti la manta tirada
durante la noche como un vestido innecesario.
El proceso de la reincorporación es lento
o puede ser rápido, depende del impacto
con las ramas tembladoras de fuera.
Miras, juegas sobre los arrecifes de nubes,
con los rayos del sol, apresurados
por el polvo volador de los bemoles.
Los verbos vivos vuelan y ellos alrededor,
salen de la casa estática junto a ti,
con tus padres que se van a azadonar.
Caminas por senderos oscuros, húmedos,
pisas sobre espinas escondidas entre las hierbas
hasta que se te hinchan las plantas de los pies.
Dolor y camino, pasos rápidos, seguidos
por la respiración provocada por las labores,
manos de fata morgana que trabajan.
Desde aquí empieza el deslumbramiento del sol,
hasta que viene el almuerzo junto a tus padres
en el campo, a la sombra de una brisa.
La salida del cuerpo se hace como siempre,
de vuelta por los senderos conocidos,
cuando te pones el vestido de la noche.
Entonces sumerges tu cuerpo entre las mantas,
apoyando la frágil frente en el alto del cielo
y esperando que entre otro ente.
REINCORPORACIÓ
De matinada, a trenc d’alba, ets despertat,
estens damunt de tu el cobertor fet a una banda
a la nit com una roba innecessària.
La reentrada al cos s’esdevé lenta
o potser apressada, depén de l’impacte
que tingues amb les branques tremoloses de fora.
Mires, t’enjogasses en un escull de núvols
amb els raigs rars del sol, esbargits
per la pols voladora dels bemols.
Els verbs vius s’envolen i ixen al voltant
de la casa hieràtica junt a tu,
una volta amb els pares que marxen a eixarcolar.
Passes per senderes obscures, humides,
calcigues cards amagats entre les herbes
fins que se t’entumeixen les plantes dels peus.
Dolor i sendera, passos repetits, seguits
de respiració rítmica provocada per la feina,
mans de fata morgana que treballen.
D’ací cap allà comença la ceguesa solar,
fins que arriba l’hora del dinar compartit amb els pares
en el camp, a l’ombra d’una brisa de vent.
L’eixida del cos es fa de manera semblant,
de retorn per les mateixes senderes conegudes,
a l’abric del sol, quan et poses la roba de nit.
Llavors enfonses el cos entre els coixins,
recolzant la front fràgil per les altures
i esperant que una altra criatura hi entre.
No hay comentarios:
Publicar un comentario