Iulian Sîrbu, Romania
Plimbare
Mă plimb
cu maşina.
Îmi place să conduc
cu viteză,
sper că poliţia nu e pe fir,
cu geamurile coborâte
să simt vântul
cum îmi încurcă părul.
Şoseaua se întinde
ca un şarpe uriaş
în faţa mea.
Eu şi maşina
suntem o fiinţă,
chiar dacă ea e
de fapt o
adunătură de
metal şi plastic,
şi ceva cauciuc.
În goana noastră
ea mă simte şi
eu o simt.
Trăim aventura
sau poate că
ea ne trăieşte.
Bărbatul din adâncul ochilor tăi
Ne plimbăm
ţinându-ne de mână.
Din când în când
ne oprim,
ne îmbrăţişăm,
ne sărutăm.
Părul tău lung
flutură în bătaia vântului,
aducând spre mine
miros de flori de câmp.
Ne oprim din nou.
Stăm faţă-n faţă,
îmbrăţişaţi.
Deschid ochii,
îi deschizi şi tu.
Te privesc în adâncul lor
şi văd că acolo
locuieşte un alt bărbat.
Nu spun nimic,
ne plimbăm mai departe
ţinându-ne de mână,
dar între noi a apărut,
ca o umbră,
bărbatul din adâncul
ochilor tăi.
Cum s-a făcut de mi-a intrat poezia în suflet
Am deschis uşa de la intrare
ca să plec în oraş
cu treburi.
Lipită de uşă era poezia
şi, neinvitată de nimeni,
a dat buzna în apartamentul meu.
S-a instalat în living
pe canapea.
M-am întors din drum,
nu puteam lăsa poezia
singură în casă.
Nebunatică cum e ea,
cine ştie dacă
mai găseam locuinţa
aşa cum o lăsasem.
M-am aşezat în fotoliu
în faţa ei.
Am privit-o în ochii ei
căprui, albaştri, negri, verzi
şi am simţit cum
sentimentele îmi intră în suflet.
Poezia s-a ridicat
şi a păşit spre mine.
M-a privit cu ochii
ei căprui, albaştri, negri, verzi,
pătrunzători
şi a intrat în mine.
De atunci simt, vorbesc,
trăiesc
poezie.
No hay comentarios:
Publicar un comentario