En el presente blog puede leer poemas selectos, extraídos de la Antología Mundial de Poesía que publica Arte Poética- Rostros y versos, Fundada por André Cruchaga. También puede leer reseñas, ensayos, entrevistas, teatro. Puede ingresar, para ampliar su lectura a ARTE POÉTICA-ROSTROS Y VERSOS.



viernes, 1 de noviembre de 2013

TRES POEMAS DE LA POETA RUMANA MARÍA ROIBU

María Roibu, Rumania




TRES POEMAS DE LA POETA RUMANA MARÍA ROIBU, 

CON TRADUCCIONES AL CATALÁN POR PARTE DEL 

POETA Y FILÓLOGO PERE BESSÓ.






CASA DE L’ARBRE


Per què s’escorre el roig en rius verds de jade?
Goteja, s’esmuny fàcilment, embrutant el teixit del pensament...
...pensament enrogit de silencis massa sorollosos.

Un got de vi, un ditet begut,
el vent cansat i jo.
Abracem amb rotunditat, estimem sufocant l’eterna taula de les paraules no dites
articulades tan fortment que el cristall es bescanvia en la rosada
...de ahir de matinet.
Brindem amb els gots secs i ens emborratxem
amb gust de fusta cremada.
És l’hora de l’exili.

El foc ardent sota els ponts de fum puja escales d’incendi...
damunt d’un sòl que ha encaixat forçadament una casa.

Es desprén per a ficar els arrels en l’èter,
allà on ni una taula de paraules no dites pot ser ja estimada
rotundament.
És massa amunt per a obrir-se i massa avall per a ser aixafada.




CASA DIN COPAC



De ce se scurge roşul în râuri verzi de jad?
Se prelinge, alunecă uşor, murdărind ţesătura de gând...
...gând înroşit de tăceri prea gălăgioase.

Un pahar cu vin, un deget turmentat
eu şi vântul obosit.
Îmbrăţişăm rotund, iubim sufocant veşnica masă a necuvintelor
rostite atât de tare, încât cristalul se preschimbă în roua
...de ieri dimineaţă.
Închinăm pahare uscate şi ne îmbătăm
cu gust de lemn ars.
E vremea exilarii.

Foc mocnit sub podele de fum, scări de jar
urcă...deasupra unui pământ ce a încăput forţat, o casă.
Se desprinde pentru a-şi înfige rădăcinile în eter,
acolo unde nici o masă a necuvintelor nu mai poate fi iubită
rotund.
E prea sus pentru a fi deschisă şi prea jos pentru a fi călcată.




PARPELLA DE LA PROFUNDITAT



Ell, al voltant del món
Jo, la següent aventura
Nosaltres, el misteri del temps
Plegat en la pau de la meua ment.

No cal un blau pregon
Per a dir:
«Eh, mira’m!»,
Sinó tan sols una tira de paper
En la profuditat de la qual
Es troba el major dels amors.
El temps no es lamenta, no aprén.
Ell només veu.
En nosaltres…el major silenci
Ni tan sols d’un blau pregon:
La tira de paper blanc
empremtada en la retina del temps.




PLEOAPA ADÂNCULUI



El, înconjurul lumii
Eu, următoarea aventură
Noi, misterul timpului
Împăturit în liniștea minții mele.

Nu e nevoie de un adânc albastru
Pentru a spune:
«hey, uită-te la mine!»,
Ci doar de un petec de hârtie
În adâncul căruia
Se află cea mai mare dintre iubiri.
Timpul nu regretă, nu învață
El doar vede.
În noi…cea mai mare liniște
Din nici un adânc albastru :
petecul de hârtie albă
tipărit în retina timpului.




NEVA EN EL NOSTRE PRIMER HIVERN



Nevà en el nostre primer hivern
i tan blanc era en nosaltres
que la nevada restava a cerndre
un calendari pintat en dos.

Quan estols blancs, com de plata
voletejaven damunt de la nostra casa
albiràvem en besllums, amb ulls de la ment
veiem immensitats blaves.

Cremàvem glaceres en foc de marga
temps ha teixides en roba pobra
obrí els ulls, diguí: Plou a cànters!
Blanca neu en atmelers.

Des de llavors fonc flocs de neu de plata
en les palmes allise, perquè em tamise
un pensament xiuxiuejat, com un mim:
"Nevà en el nostre primer hivern!"




A NINS ÎN PRIMA NOASTRĂ IARNĂ



A nins în prima noastră iarnă
şi-atâta alb era în noi
încât zăpada sta să cearnă
un calendar pictat în doi.

Când stoluri albe, ca arginţii
zburdau deasupra casei noastre
priveam în zări, cu ochii minţii
vedeam nemărginiri albastre.

Ardeam gheţari în foc de marnă
demult ţesuţi în haine goale
am deschis ochii, am spus: Toarnă!
Zăpada albă, în migdale.

De-atunci topesc fulgi de argint
în palme netezi, ca să-mi cearnă
un gând şoptit, ca un alint:
"A nins in prima noastră iarnă!"