En el presente blog puede leer poemas selectos, extraídos de la Antología Mundial de Poesía que publica Arte Poética- Rostros y versos, Fundada por André Cruchaga. También puede leer reseñas, ensayos, entrevistas, teatro. Puede ingresar, para ampliar su lectura a ARTE POÉTICA-ROSTROS Y VERSOS.



miércoles, 16 de octubre de 2013

POEMAS DE LUMINITA AMARIE

Luminita Amarie, Rumania




1- Cuvintele 



de unde să-mi scurtez
singurătatea?
cum să aduc și eu pământului
o rădăcină vie?
morile de vânt au exterminat toate sufletele visătoare
acum însăși vântul e în van
nu mai aduce nicio veste de departe
privesc cu nostalgie pomii care susțin cerul și știu tot
azi nu mă macină decât
trecutul scândurilor din care se nasc sub ochii mei
viermi fără inimi și fără viitor
fluturi nu vor deveni niciodată mâncătorii de aripi
în doliu mă supun unor străine
cuvinte care n-au ce ocroti
din ele îmi clădesc umil o casă
îmi croiesc veșmintele
îmi pregătesc chiar și mormântul
dintr-odată totul se prăbușește
cuvintele sunt goale
nu au putere
nu dau trăire inimii
nu pot înfiora
nu au temelie
mi-a trebuit o viață în bătaia
anilor de vânt să înțeleg
că nu rămâne veșnic
decât ceea ce nu punem în cuvinte.




2- Abis și dor 

fii cu ochii pe copil și vezi să nu sară jar din plită
acoperă-te și nu privi
îndărăt
lasă școala că nu îți pune pâine pe masă
ai grijă de cei mici că așa
înveți
.................................................................
l-am crescut cu sângele meu
nu s-a fript
nu a băut rece
nu s-a învinețit de plâns
dar a murit și de-atunci alerg
ca un animal de cursă
văd în urmă sufletul meu
carnea mea refuză să asculte pământul
dorul e o armă necruțătoare
dar stare de vinovăție
ucide încet
eu aș putea iubi prea mult
mai bine să nu mă ajungă
sufletul din urmă.




3- Stare


și cine să decidă când eu am obosit
să tot culeg bucăți de carne
fără suflet
să le aliniez
să le stropesc cu vin eventual să le crească aripi
din vina mea desigur căci din ochii mei tâșnesc rădăcini
de lumină și un fel de sânge
prin care se plimbă sufletele pruncilor
morți nebotezați
iată o definiție albă a tristeții
privirea mea care ar putea ucide cu blândețea ei
cade pe oamenii singuri
se așază mereu cu singurătatea la masă
și uneori vă spun, uneori înflorește
spinii crucilor care odată erau de lemn
ajută șoimii să înghită prada aerului rece
apoi coboară în mine
veți striga și vă veți mira
veți ocărâ
mulți oameni au făcut asta dar niciunul
niciunul nu a înțeles că eu nu văd
decât ce simt
iar viața nu este pentru mine
decât ceea ce îmi imaginez.



4-  Pietre de zăpadă 


nu pot să mă înalț
deasupra
fagurilor cenușii care îmi cresc sub tălpi
pământul mă absoarbe ca o clepsidră
ninge cu fulgi negri de 7 zile
am cules niște pietre
le-am așezat pe pervaz și în fiecare moment
când le privesc
își schimbă formele
se dilată odată cu negrul din ochii mei
tot încerc să te sun din ținutul acesta
prin care de o eternitate parcă
nu a trecut nicio pasăre
nicio adiere de lumină
nicăieri nu dau de aerul tare al sângelui
e doar
un loc pustiu lipsit de tandrețe
unde o mamă își ghemuiește puiul
la piept
și are parcă în ochi lumina care spuneam că lipsește din lume
privesc cu ochii goi
cum se mijește de ziuă și miracolul
nu-mi mai aduce mirare
nu-mi mai aduce niciun sentiment
a mai rămas atât de puțin până "după"
nu înțeleg totuși de ce numai în jurul meu cade zăpada aceasta pământie
și se dilată pietrele
pesemne că am rămas
pur și simplu
singură
și către tine drumul e închis...
cu pietre de zăpadă neagră.